Alpinestars Durban pentru rularile in regim extrem

Alpinestars Durban pentru rularile in regim extrem

Echipamentul moto este esential pentru orice rider, de aceea calitatea trebuie sa primeze inainte de toate. Cei de la Alpinestars au scos pe piata costumul Durban, care nu se adreseaza pilotilor de ocazie, ci acelor rideri care prefera rularea in conditii extreme. Costumul este creat in asa fel incat sa protejeze maxim si sa asigure, in acelasi timp, confortul maxim. Kitul din categoria premium nu este pentru orice buzunar, daca tinem cont de faptul ca jacheta costa aproape 700 de dolari, iar pantalonii cam 500 de dolari.

Cand vine vorba despre calitate, trebuie sa stiti ca in cazul costumului Durban aveti de-a face cu o combinatie Gore-Tex, protectii hard si materiale intarite care va protejeaza in cazul unui impact. Ati putea spune ca echipati cu asemenea costum, puteti juca si rolul lui Captain America. Jacheta este prevazuta cu o multime de buzunare in care va puteti depozita obiectele personale, are, de asemenea, benzi reflectorizante care permit o mai buna vizibilitate in trafic, pe timpul noptii. Deoarece este o jacheta care se respecta, dispune si de fante pentru aerisire, ceea ce face ca pe timpul verii sa nu permita umezelii sa va dea de furca.

Jacheta vine la pachet, in cazul in care doriti un costum de calitate, cu pantalonii care au aceleasi caracteristici: protectie, siguranta si aspect deosebit.